Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Câte perechi de pantofi are iubita ta? Fii atent ce răspunzi!

Guest Post. Am primit textul acesta și-l public fără modificări.
 
Ieri, în sala de așteptare a unui spital din București, un bătrân și o bătrână, mărunței,  peste 80 de ani, cocheți, simpatici si îndrăgostiți. Ea cu o fusta asimetrică de in, verde crud, cu nasturi de lemn imenși, bluza înfiorată si palariuță ușchită; el cu cămașa si pantaloni de culoare deschisă, mocasini de piele cafenii…  Ce mai! 
 
Ea trage cu ochiul de câteva ori la pantofii mei si intreabă:
 

Citește mai mult

pantofii alinei
pantofii alinei

Încă e mișto. Cel mai mișto

Pun și eu câteva fotografii aici. Să vedeți locul acesta înainte să o ia razna. A fost pentru prima oară când am văzut boxe pe plajă în zonă. Mașini nu, că nu se poate. Am văzut în schimb echivalentul lor, bărcile. Cât mai aproape de mal și printre oameni. Și multe discoteci cu muzica tare. 

Altfel, Delta e de bine. De foarte bine. Pozele mi le-a dat Alinka.

Citește mai mult

WhatsApp Image 2017-08-03 at 21.09.44 (1)
WhatsApp Image 2017-08-03 at 21.09.44 (1)

Rolul istoric al pălăriilor lui Măgeanu

Duminica asta am trecut pe lângă atelierul de pălării al lui Măgeanu. E chiar pe bulevardul Pardon, vis-a-vis de parcul Merci. Și am stat un minut să-l salut pe maestrul Mușatescu. Atelierul nu mai există, e transformat într-unul de rochii de mirese. Nu mai purtăm pălării și cu siguranță noi, bărbații, avem mai puțină prestanță decât atunci. 

Întâlnirea m-a îndemnat, însă, să mai caut prin operele conului Mușatescu. Cum toată lumea  făcut un concurs de replici pe Facebook-ul meu, plecând de la pălărie, am zis să văd  care sunt alea exacte. Și mi-a dat așa.

Citește mai mult

atelierul lui măgeanu
atelierul lui măgeanu

În apărarea profesoarei Tunegaru

Mie-mi place când un copil se semnează întâi cu prenumele și apoi cu numele. Nu știu dacă ați observat, dar întâlnești destui oameni mari care îți spun întâi numele lor. Că așa au fost învățați la școală. 

Că așa e școala din România. Ești un nume mai tot timpul și, foarte rar, când un profesor îți spune pe numele mic, e dovadă de apreciere supremă. De asta îmi și place profesoara Tunegaru: pentru că își învață copiii să se recomande nu ca în școală, ci ca în viață. Iar demersul ei chiar acesta îmi pare: să pregătim oameni pentru viață, nu pentru note.

Citește mai mult

cristina tunegaru
cristina tunegaru

Confuzia noastră de zi cu zi

Nu știam ce mă deranjează major în ultimele săptămâni în campania electorală. De fapt nu este vorba de campania electorală. E vorba de un sentiment mult mai profund, de scenă răsturnată, de lucruri neașezate la locul lor.

O căutare perpetuă pentru claritate, pentru lucruri transparente și cărora poți să li te alături. Și nu știam cum să definesc sentimentul acesta până când nu m-a lămurit prietenul Teo. Confuzia este termenul pe care îl căutăm. Confuzia lovește tot ce ne înconjoară. Confuzia este cea care caracterizează politica noastră și societatea noastră.

Citește mai mult

confusion-clarity-spiritual-path
confusion-clarity-spiritual-path

O istorie personală în loc de epilog pentru aparatul video

Nu am avut video acasă. Ai mei nu-și permiteau așa ceva și cred că și dacă și-ar fi permis nu și-ar fi luat. Era o clasă socială superioară. Și o bătaie de cap.

Mama spunea că ”nu-s sănătoase filmele astea de la video”, dar bănuiesc că nici nu voiai să intri foarte mult în ochii securității. Adunările astea de oameni erau supravegheate. Și era de ajuns că exista un tv color unde se vedeau meciuri.

Citește mai mult

casete video
casete video

Sunetele de la bloc

Îl mai știți pe ălă cu bormașina de la Mercador? Eu cred că era vecinul meu la bloc. Nu l-am văzut niciodată pe acolo, dar îl suspectez că se ascundea. Ideea e că în blocul nostru, periodic, dimineața sau la prânz, pornește o bormașină.  E sfredelitoare. Dacă stai în dormitor, pare că vine din bucătărie. De acolo însă sunetul se mută în sufragerie.

L-am urmărit de câteva ori și sfârșesc cu senzația că e lângă mine, că aș putea să-l pipăi, dar că el nu e real. Sunetul e însă atât de palpabil, încât nu te auzi cu cel de lângă tine. Îți trece prin creieri și uneori se încăpățânează să rămână acolo. Jur că l-am căutat. Am mers sus, jos și nu dau de el. De vecin, vreau să zic. Că sunetul e bine-mersi.

Citește mai mult

blocuri-comuniste
blocuri-comuniste

Când vă e dor de Ceaușescu, uitați-vă la Venezuela

Nu mi-a lipsit nimic în copilărie. Sau nu am știut că-mi lipsește. Așa mi-a fost explicata viața. ”Noi avem portocale în decembrie pentru că atunci se fac în țările calde.” Și cu asta treaba mergea brici.

Nu puteai să nu observi, însă,  unele chestii. De vreo două ori m-au trimis pe la niște cozi. O dată la ouă, că asta era într-adevăr o problemă. Am stat jumătate de zi la ”piața mică” să vină mașina. Și am crezut că sunt al treilea sau al patrulea. Și când a venit mașina, eram la numărul 50, că toată pensionărimea își lăsase punge pe acolo.

Citește mai mult

supermarket
supermarket

Preotul ne-a oprit copilul la școală

După episodul în care ne-a chemat la școală și noi nu ne-am dus, preotul a oprit copilul la școală. Am înțeles că are și o tactică specială. Vine la clasă chiar din pauză, ca împricinații, adică neînscrișii la ora de religie, să nu poată pleca. Și începe munca de convingere. Citește mai mult

dirijor cor religie
dirijor cor religie

Mi-am făcut rost de un Dorel privat

Alături de blocul meu,.. mă rog, chiar lângă blocul meu, …de fapt în blocul meu, …hmmm. ca să fiu sincer, în balconul meu se construiesc două blocuri. Nu exagerez. Când vor fi gata cele două blocuri, eu și noii vecini vom fi o familie. Ne vom uita unii la alții și ne vom putea strânge în brațe de pe geam. Dar asta-i altă poveste despre ilegalități, o primărie dușmănoasă și funcționari năimiți care au hotărât că trebuie să intrăm în blocul nostru doar prin intrarea ingusta din spate, de la ghena. Și o să zic pe măsură ce ne judecăm.

Revenind însă, de ceva vreme o mulțime de muncitori se află lângă noi. Ridică blocurile cu o viteză uimitoare și îngrijorătoare, dacă aș fi locatar. Și blochează mereu aleea de intrare în parcarea dintre blocuri, singura pe care nu ne-au luat-o. Ba cu o mașină, ba cu o macara, ba cu ce au chef. Pentru că ei susțin că aleea de acces a devenit proprietatea lor și ne dau nouă voie să trecem pe acolo. Citește mai mult

shutterstock_110397776
shutterstock_110397776