Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Noi împreună cu ei. În Colectiv.

Se spune că alegerile pe care le facem ne definesc. Eu cred c-ar trebui să ne definească sentimentele pe care le avem. Primele. Acelea de le simți prima oară când te gândești la ceva sau cineva.

Chiar așa: care este primul tău sentiment când te gândești la Colectiv? Sunteți înghețați, înlemniți, vă e frică? Pentru voi sau pentru alții? Sau poate nu vă mai pasă, poate e ceva departe? Poate e bucuria că nu ți s-a întâmplat ție. Sau poate că sentimentele astea s-au schimbat în timp. 

Citește mai mult

candele-colectiv-1
candele-colectiv-1

Tudor, chiar nu contează cât de lung ai părul

Nu am vrut să scriu mult despre povestea lui Tudor Helgiu, dat afară de la ore pentru că nu e tuns. Povestea lui m-a umplut de lehamite. Ce drac de școală o mai fi și aia în care, la 25 de ani de când eram eu la liceu, tot te mai caută să vii cu ”tac-tu tuns”?  Prostia asta este atât de mare, jignitoare și tembelă pentru noi ca societate, încât nu-ți mai vine să spui nimic. Și apoi mi-am adus aminte. 

În clasa a X-a am sărutat o fată în curtea școlii. Țin minte și acum că eram pe un trunchi de copac tăiat, undeva sub ferestrele cantinei. Sărutul s-a dorit a fi fără martori, dar a existat unul. Profesorul de chimie Badiu, un zbir, renumit pentru duritate, materie încâlcită și situații absurde. 

Citește mai mult

tudor helgiu
tudor helgiu

S1MONA HALEP!

Nu căutați în meci. Nu căutați la Ostapenko sau la riscurile pe care și le-a asumat Simona. Nici măcar în serviciul renovat la Simonei. Nu!

Căutați în zâmbetul lui Andrei Pavel. Nu în zâmbet. În lumina care i-a cuprins întreaga față. În acea secundă când l-am văzut fericit. În momentul acela în care a îmbrățișat-o de la zece metri distanță. Chiar și în guma aceea de mestecat care părea că și ea vrea să sară spre Simona.

Citește mai mult

halep 1
halep 1

Mici învățături de la Halep după încă o înfrângere

Este fix finalul meciului dintre Rybarikova și Vandeweghe pentru semifinalele de la Wimbledon. Americanca năvălește hotărât spre arbitra de scaun. ”Ai jucat vreodată tenis? Măcar ai idee despre ce vorbești? Ce tot vorbești tu aici? S-a auzit un strigăt de out chiar când am lovit mingea.”

Americanca mai are un pic și se suie ea la tabelă ca să fie repetat punctul. Arbitra îi explică ceva în voce joasă și e foarte clar că nu va schimba decizia. Întâmplător, Vandeweghe nu are dreptate, ”out”-ul a fost strigat după ce-a lovit mingea. Dar asta are mai puțină importanță.

Citește mai mult

halep wimbledon
halep wimbledon

Simona și stelele căzătoare

Doare rău. Trebuie să doară rău. Cine a pus piciorul vreodată pe teren și s-a înlănțuit cu un adversar, trebuie să știe cum e să pierzi și cum e să ai un anumit sentiment de neputință. Și noi știm doar a mia parte, căci nimeni dintre muritorii obișnuiți nu a jucat vreodată la nivelul Simonei. 

Și cum nu știm, să-l lăsăm pe Agassi să povestească, fix după o finală pierdută la Rolland Garros: ” Ecuadorul, (țara de origine a oponentului său) este singurul loc în care m-aș putea ascunde după rușinea pe care o simt acum. Stau cu capul plecat gândindu-mă ce-or să spună sutele de reporteri și editorialiști de primă pagină, ca să nu mai vorbim de colegii mei. Imaginea e totul, Agassi este nimic. Domnul Hot Lava este varză călită.”

Citește mai mult

Halep!

Două imagini după meciul tranchilizant de joi seara. Prima în care Pliskova servește tare spre exterior. Mingea iese mult în afară, iar Halep, ca Nadal pe vremuri, mărește terenul și o dă înapoi. Mingea e moale, aproape moartă. Pliskova se așează bine pe ambele picioare și dă cu dreapta in-out, iar mingea cade pe linie și sare mult în afară. 

Cumva, Halep e acolo. Nu știu cum a rămas acolo. Probabil nu a avut vreme să se întoarcă. O dă și pe asta înapoi. Iar Pliskova o catapultează de la înălțimea celor 1.86 metri exact în colțul opus. Nu. E imposibil să te duci după ea. N-are rost. Dar Halep ajunge, Aleargă, nu se oprește, aleargă, iar ultimul pas are ceva incredibil. E un șpagat, o dublare a unui pas ca și cum ar  face triplu-salt. Cumva o prinde. Pliskova e țintuită. Mingea e în cross, iar cehoiaca imobilă. 

Citește mai mult

Terorism vs făcăleț

Știu c-ați zâmbit, dar cetățeanul Florin Morariu trebuie felicitat. ”Basketul său în the cap-ul” teroristului este poate cel mai bun lucru care ni s-a înâmplat în ultima vreme. Știu că nu e cea mai deșteaptă treabă să te pui cu un făcăleț în fața unei coaliții de tâmpiți spălați pe cap, dar este musai eficient.

Eficient pentru că el vine să marcheze un lucru foarte clar. Florin Morariu nu a fost scos în stradă cu navetele în mână de vreo credință ideologică, de vreun sentiment anti-musulman sau pentru că vrea să facă parte dintr-o coaliție a dreptății. Sau de furie împotriva unor nemernici. 

Citește mai mult

florin morariu
florin morariu

Dispozitiv chirurgical de top, de acum și în România

Mă vizitează un bun prieten. Ne știm din copilărie, dar mai des ne-am văzut în ultimii ani, când am lucrat împreună. Îmi zâmbește, dar un pic amar. Și văd mai bine de ce atunci când urcă scările la intrarea în casă. O grimasă îi apare pe față și o tăietură adâncă pe frunte. Icnește și trage piciorul după el. 

”Tot te doare?”, îi spun. Știu că- l chinuie de vreme îndelungată. Un genunchi care a vrut să îmbătrânească înainte de vreme. Nu a avut viață ușoară. Muncă multă, cărat din greu, iar asta se simte. Și poate nici genetica nu-ți dă uneori toate șansele. 

Citește mai mult

attune pic
attune pic

Cum arată o afacere sănătoasă în România

Alina a pierdut cheia de la mașină la 12 noaptea. Singura cheie de la mașină. Într-o sâmbătă noaptea. Internetul rezolvă rapid povești din astea, dar nu și oamenii. A sunat la două firme de tractare ”non-stop”. Doar un șofer a vrut să vină. 

Nu a luat mașina, i-a dat relații despre ”niște băieți” care deblochează mașini și fac chei. Oamenii au răspuns la telefon la 1.30 noaptea. A doua zi la 10 erau la mașină și au lucrat până la 4. Duminică. Afacerea lor, banii lor.

Citește mai mult

normalitate
normalitate

”Homosexualul de Giuseppe”

Guest post de Lorand Balint. 

Undeva prin 2012, în timpul unui curs ținut cu oameni din ONG-uri din România, am comis-o într-un mod incredibil spunând ceva de genul  ”țin minte că am clacat când am avut de-a face cu homosexualul de Giussepe”.

Proporțiile prostiei au fost amplificate de faptul că în sală aveam si oameni de la Accept – organizația care lupta pentru drepturile comunității gay din Romania – dar nu asta era neapărat problema principală. Chiar dacă nu ar fi fost ei, ce resorturi m-au impins să fac o asemenea afirmație ținând cont că eram convins că nu (mai) aveam absolut nimic impotriva homosexualilor?

Citește mai mult

gay-pride-flag-600
gay-pride-flag-600