Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Denunțul Annei dintr-a șaptea

Pe Anna Andronache o știți. Este Anna dintr-a VII-a de la Coresi, din Târgoviște,  care a pus la îndoială întreg sistemul de învățământ românesc. Anna are curaj, are determinare, are părinți care o susțin și, mai ales, nu tace. 

Anna și-a făcut profesoara de matematică ipocrită și dominantă și-a înregistrat profesorii care nu respectă elevii și a pus la îndoială modul în care școala înțelege să rezolve aceste probleme. Dar are dreptate?

Citește mai mult

copil scrie de mana
copil scrie de mana

Ce faci întâi: steag sau curat prin oraș?

Doi primari, două capete de Românie, unite însă de Dunăre, două moduri de a vedea viața. Unul face steag la comună și se plânge că ai lui sunt prost plătiți în Europa. Celălalt face un tur de oraș, vede că ai lui aruncă gunoaie în stradă, îi fotografiază și-i face de rușine în toată țara. 

Care are dreptate și ce e de ales dintre cele două viziuni?

Citește mai mult

spring cleaning
spring cleaning

Armata Română, ce rușine!

M-am transformat ieri în pieton pentru câteva ceasuri. Și am luat-o pe jos de la Podul Cotroceni până la muncă, pe Șoseaua  Panduri . Un kilometru jumătate, cam 40 de minute pentru că trei sferturi din traseu era acoperit de zăpadă. Începând chiar de la pod care nu a văzut nicio lopată anul acesta.

Excepția majoră de anul acesta este Cotroceniul, al cărui trotuar era curat bec. Spre deosebire de casele vecine din cartier. Mi-a picat însă fața la Academia Militară. Niciun centimetru de pe trotuarele din jurul Academiei nu a fost curățat

Citește mai mult

IMG_2481
IMG_2481

Dacă Ceaușescu făcea tâmpenii, nu e musai să le repetăm

Singura mare vacanță neprogramată pe care mi-o amintesc bine din anii copilăriei a fost cea de după revoluție, când ne-au dat vreo trei săptămâni să se mai liniștească apele. Altfel, Ceaușescu ne-a trimis la școală și pe frig și pe cald. Au fost câțiva ani în care s-a stat cu paltonul în clasă și cu mănuși pe mână.

Iar până la școală trebuia să mergi prin niște nămeți cam cât o mogâldeață de om. Nu-i bai că și în case era cam tot ca afară. Cred că 1985 sau 1986 a fost o iarnă în care ai mei m-au pus să dorm împreună cu ei. Nu realizam deloc că motivul real era că nu aveam căldură deloc.

Citește mai mult

Transplantul este pentru oameni, nu pentru campanie electorală

Secția ATI de la Bagdasar Arseni are un culoar lung înainte de a intra în salonul propriu-zis. De-a stânga sau de-a dreapta sunt mici oficii sau birouri și câteva salonașe  de câte 2-3 paturi. Acolo făceam plimbări seara, pentru recuperarea mersului.

Într-una din seri, drumul mi-a fost blocat de o doamnă, nu pacientă, ci „aparținătoare” cum li se spune acolo, care ieșea cu spatele dintr-unul din birouri.  O femeie de peste 50 de ani, îmbrăcată cu un cojoc pe ea și cu părul prins într-o plasă. Avea un trup masiv și făcea pași mici către ieșirea din secție. „Mulțumesc, mult, doamna doctor, mulțumesc mult!” În stânga și în dreapta sa, două femei mai tinere parcă o duceau de brațe, venind tustrele cu fața spre mine: „Hai mamă, lasă, las-o pe doamna. Să mergem!Vino!” Dar femeia parcă nu se dădea plecată. Ceva o trăgea înapoi, ca o treabă nerezolvată sau ceva ce trebuie să îndrepte. Greu , încet și-a întors trupul către ușă, ieșind parcă mai mult dusă de cele două fete.

Ușa biroului a rămas deschisă. Înăuntru o masă precum cele din unitățile militare, pe vremuri, cu picioare de fier și tăblia acoperită de furnir. Pe masă o geantă neagră și un fular de damă aruncat lângă ea  Pe jos linoleum din ăla verde de spital.  În camera mai era și un pat cum mai văzusem pe vremuri la mama, cu un cadru de lemn masiv de culoarea muștarului. Pe pat o cuvertură din cele înflorate. Mai mult ca sigur că aici era un dormitor pentru doctorii care făceau de gardă noaptea.

Înăuntru o femei tânără vorbește la telefon. Presupun că e medic. Are câteva hârtii în mână. „Da, avem donatorul! Da, au fost de acord. Da ,familia a semnat acum. Da, probabil. Pot merge la recoltare mai târziu…Nu, e pe aparate…o scoatem mai târziu…”

M-am uitat din nou spre ușa unde dispăruse femeia. Cine să fi fost? Soțul, un copil? Probabil cineva foarte apropiat, după cât de greu se desprinde de hârtiile alea din mână doctoriței. Sora, aveam să aflu mai târziu…  Nimic nu arată ca în filme. Nimic nu e alb, nimic nu e strălucitor. Aparatele nu-s lucioase, nimeni nu păstrează un moment de tăcere. Nu e muzică tristă pe nicăieri. Doar în jur asistentele și infirmierele își continuă alergătura crâncenă între paturi. Atât se vede când se pune capăt unei vieți ca să înceapă alta.

Mulțumescul acela rostit de două ori, mi-a rămas în cap. Oare pentru ce-o fi mulțumit? Tocmai se despărțea de cineva drag. Ce se petrece în sufletele oamenilor ajunși aici. Dar în cele ale căror oameni așteaptă. Ce dureri trebuie să treci când te despărți… Ce dureri trebuie să treci atunci când aștepți.

Nu știu să descos scandalul transplantului din România. Cred că sunt spitale în care se poate face transplant, așa cum spun doctorii. Cred că avem condiții proaste spre inexistente pentru post-transplant, așa cum spune ministrul. Nu cred că europenii ne fură organe, ci dimpotrivă. Și sunt convins că undeva este o bătaie pe bani mulți. 

De aceea, e nevoie de transparență, proceduri clare și grijă atunci când vorbim de acești oameni. Și respect. Ceea ce acum nu avem

transplant
transplant

Cazul jucăriilor. The Sun aproape că are dreptate

Am stat de vorbă cu Timeea Jurj, femeia care a apărut în The Sun asamblând jucării alături de copiii ei. De la ora la care am vorbit, până acum, Parchetul a anunțat că anchetează acest caz. O posibilă acuzație ar fi aceea că familia cu pricina și-a traficat copii, în sensul exploatării lor prin muncă forțată. 

Ea merită ascultată cu atenție pentru lămuririle pe care le dă și mai ales pentru cele care nu le dă în timpul interviului. Încep să-mi formez convingerea că de data asta englezii nu au dat un rateu complet.

Citește mai mult

nintchdbpict0002836975372
nintchdbpict0002836975372

Corectitudinea politică a murit. Deci, ”țiganii nu e oameni”

Alina stă la coadă la o covrigărie de la Lujerului. Nu e multă lume, nu e tocmai ora cea mai aglomerată. În fața ei, o tânără, un pic trecută de 20 de ani, cu un copil mic, poate la 4-5 ani. În spate, un domn cum ar veni, trecut de 50.

Fata e bine îmbrăcată, e curată, vorbește politicos cu fetele de la covrigărie. Poate e un pic brunețică, dar nu-ți sare în ochi mai mult decât orice altă locuitoare a Bucureștiului în prag de iarnă. Copilul alege încet din multe feluri de covrigi aflate în galantar. Se mișcă greu și se mai și răzgândește ca un copil de 5 ani care ar vrea să le guste pe toate și nu știe cum.

Citește mai mult

corect-politic
corect-politic

Nu Severin e știrea, ci condamnarea cu executare a 11 profesori

Ieri, Curtea de Apel București a dat o decizie care va trebuie să fie istorică. Curtea a condamnat 11 profesori din Ialomița la închisoare cu executare pentru că au fraudat examenul de Bacalaureat din 2012. Adică au luat bani de la mai mulți elevi ca să le completeze lucrările și să-i treacă examenul.

Da, știu că ieri a fost condamnat și Adrian Severin. Da, știu c-a fost condamnat și Florin Popescu. Dar ei sunt politicieni. Pe ei i-am văzut în acțiune,  la ei ne așteptam și ni s-a făcut lehamite,  mai ales de discursul cu conspirația politică.

Citește mai mult

Lucruri pe care le-aș vedea mai des la școală

L-am trimis la școală cu un burete să curețe o urmă de picior pe care a făcut-o pe perete. Un soi de marcă a veseliei, că grupa lui s-a descurcat bine la o oră de engleză. Firesc, după pocinog, trebuia să și repare greșeala. Așa c-a luat buretele să repună lucrurile în ordine.

S-a întors câteva ceasuri mai târziu cu opera alăturată. Asta i-a venit să facă. ”Universul, cu galaxiile și stelele. Se cheamă Big Bang.” Nu sunt foarte priceput, dar mie îmi arată bine. Și nu e prima oară. Dacă e fascinat de ceva, cu excepția jocurilor, atunci e desenul. Doar că noi facem puțin, prea puțin. Artele plastice, fotografia, muzica sunt un fel de Cenușărese ale școlii. Nu facem noi sport, darămite din astea.

Citește mai mult

vladimir-universul
vladimir-universul

Dacă-i torni apă în cap, învață mai bine?

Ne-am întâlnit săptămânile astea cu prieteni din școli diferite din București. Școli bune, precizez de la început. Știți cum e, lumea își împărtășește experiențele, vede ce-a mai aflat, se uită încotro se îndreaptă unii profesori sau sistemul. Un soi de schimb de experiență. Acum am rămas un pic cu gura căscată de ce le-a mai trecut unora prin cap.

O prietenă a avut o problemă cu copilul. Puștii s-au luat la bătaie, știți povestea. Al ei a pocnit mai bine, între băieți se mai întâmplă din astea. Nu e un copil problemă, dar au trebuit să meargă la conducerea școlii să dea câteva explicații și să caute o cale pentru preîntâmpinarea unor viitoare probleme.

Citește mai mult

deadend
deadend