Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Cartea lui Chirovici: marketing sau chiar e misto?

Nu țin minte o altă carte românească să fi avut parte de o presă atât de bună. Și este explicabil: cronicile bune pentru Cartea Oglinzilor a lui Eugen Ovidiu Chirovici au apărut întâi în presa occidentală și apoi au fost preluate aici. De exemplu The Guardian îl numea ”un fenomen editorial internațional.”

Romanul a fost publicat în 38 de țări, l-a făcut celebru pe autorul său în străinătate, iar în România a fost așteptat cu 20 de mii de precomenzi. Așa că acest volum trece dincolo de apariția obișnuită a unei cărți și merită să-l citești măcar ca să e convingi: chiar este atât de bun sau e și mult marketing?

Un lucru e sigur: cartea lui Chirovici este genul acela de carte de nu se lasă din mână. Te pornești acum și foarte probabil o să te oprești când termini. E romanul acela polițist, clasic, cu multe umbre, ipoteze, care te pune să gândești deodată cu cei care fac ancheta. 

O să vrei și tu să afli criminalul, ai propriile fire și la un moment dat chiar o să știi. Dar, evident, diavolul stă în detalii și nu o să știi foarte bine. De altfel, o să pățești ca toate personajele care sunt sigure că știu adevărul, dar, neavând toate datele, ajung să se înșele.

Personajele lui Chirovici anchetează o crimă de acum treizeci de ani și încearcă să recupereze toate elementele cazului: moartea unui profesor celebru, psiholog, nu tocmai ușă de biserică în carieră sau în relațiile cu ceilalți. Să fie comisă crima de o protejată, posibilă amantă sau de un tânăr cu care lucra? Dar poate este un serviciu secret sau un psihopat pe care l-a trimis într-un spital? 

Povestea este filmul perfect de-l știți voi de ani buni, dar marea invenție a lui Chirovici este construcția cărții. Închipuiți-vă scena crimei în fața voastră și apoi că aveți la dispoziție o cameră de luat vederi, pusă pe șine cu care vă puteți roti în jurul ei. În funcție de poziția camerei, de lumină și de cine o manevrează, de fiecare dată o să vezi altceva. Iar cu toate imaginile o să ai de făcut un puzzle sferic pe care sigur o să-l greșești. Căci ca într-o oglindă, vezi doar ce-ți place.

Și ar mai fi ceva: ancheta nu este făcută de un polițist sau de un singur personaj. Ci de mai multe, uneori fără chef și fără vreo relevanță aparte pentru viața lor. Nimeni nu este încrâncenat și cam toți știu că este fără rost ce fac, dar își transmit date, documente și impresii, oarecum fascinanți de o ghicitoare căreia nimeni nu i-a dat de cap. 

Și pentru că este o carte pe care toată lumea o vrea și o laudă, știți deja că, la sfârșit, Chirovici găsește și criminalul și că eroul principal ia și fata și că liniștit poate scrie pentru Hollywood. Cel mai tare mi-a plăcut însă, altceva. Scriitorul și-a făcut temele cu acribie. Reconstituie cu minuțiozitate anii 80, adrese, străzi și case ca și cum ar fi trăi acolo, în America și nu în România comunistă.

Munca asta, precum și talentul de a spune o poveste care să te țină lipit chiar merită aplaudate. E genială această carte, însă? Te va ridica ea în niște sfere noi? Nu. Și nici nu vrei asta. Este acel blockbuster, filmul de sâmbătă după-amiază, atât de bine făcut încât o să vorbești cu prietenii zile bune despre el. Cam asta vrei de la Cartea Oglinzilor și ea ți le oferă din plin, exact așa cum spune și marketingul său.    

Cartea Oglinzilor costă cât două cafele și două ape la cafeneaua americană, dar îți rămâne în minte ceva mai mult. Savurați-o!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

cartea oglinzilor
cartea oglinzilor

Abonare newsletter