Blitzkrieg-ul devine război de gherilă

Nu vă surprinde momentul plecării lui Florin Iordache? Sute de mii de oameni i-au cerut demisia sau demiterea de o săptămână încoace. Premierul Grimasă tot zice ceva pe tema asta de sâmbătă încoace, dar domnul Iordache pleacă tot când vrea el și în condițiile lui. Și poate nu întâmplător. 

Acum, Guvernul nu mai are nicio treabă cu Ordonanțele și nici cu proiectele de legi, iar bătălia se mută în Parlament. Acolo unde se duce și domnul Iordache. Foarte convenabil, domnul Iordache își urmărește opera. Dacă misiunea sa este să o ducă până la capăt?

Căci, elementul esențial în această poveste este că PSD nu a exprimat nicio secundă voința politică de a renunța la Ordonanțele sau la proiectele de legi aflate în dezbatere. Dimpotrivă. Șerban Nicolae spunea ieri că nu este sigur ce cuprinde Ordonanța 14, cea de abrogare a documentului inițial. Iar această voință politică nu vine din nicio zonă a partidului. De fapt PSD, o parte din PNL, o parte din PMP și ALDE își doresc această lege.

Iar din acest moment începre războiul de gherilă în Parlament. Oamenii au rezistență, răbdare și termină de lucru. protestele nu vor ține la nesfârșit. Iar OUG 13 va zace cât este necesar să nu o mai bage nimeni în seamă. Mai ales că ieri Valer Dorneanu a făcut un cadou uriaș PSD și-a refuzat să se pronunțe pe fondul ordonanței.

Dacă OUG este respinsă în Parlament, atunci OUG 13 abandonată în Parlament își va produce efectele. Chiar dacă ulterior ea va fi declarată neconstituțională sau pică în Parlament ca lege, răul a fost produs, căci este deajuns ca ea să fie în vigoare un minut. 

Cel mai probabil scenariu este că Ordonanța va reapare într-un moment de încărcătură maximă, când lumea este atentă la altceva.

Iar în acest moment mișcările de stradă cu greu o să-și atingă ținta. Cei care devin responsabili sunt parlamentarii care pot să urmărească complicatul proces legislativ ce va urma. Vor fi suișuri și coborâșuri, sertare ascunse, încercări timide sau mai puternice, dar până când PSD nu va renunța Ordonanța ar putea fi aplicată.

De aceea, o întrunire a specialiștilor, chiar în grupul propus de Iordache, poate rezolva situația. Propunerile de modificare pentru abuzul în serviciu, intrarea definiției în constituționalitate, cât și a altor texte decăzute de CCR devine obligatorie. Cu cât aceste propuneri vor apărea mai repede cu atât Ordonanța nu va mai fi de actualitate.   

Foto

Nu rata niciun articol important

Primește notificări prin email atunci când am lucruri importante să îți transmit!

Despre autor
Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ÎNAINTE SĂ PLECI

Poți primi toate noutățile direct pe email!