Blogul striblea.ro s-a născut pentru a da voce pasiunilor mele, de la cărți la fotbal, gândurile mele care nu au loc la tv și, deseori, poveștile...

Lucruri pe care le-aș vedea mai des la școală

L-am trimis la școală cu un burete să curețe o urmă de picior pe care a făcut-o pe perete. Un soi de marcă a veseliei, că grupa lui s-a descurcat bine la o oră de engleză. Firesc, după pocinog, trebuia să și repare greșeala. Așa c-a luat buretele să repună lucrurile în ordine.

S-a întors câteva ceasuri mai târziu cu opera alăturată. Asta i-a venit să facă. ”Universul, cu galaxiile și stelele. Se cheamă Big Bang.” Nu sunt foarte priceput, dar mie îmi arată bine. Și nu e prima oară. Dacă e fascinat de ceva, cu excepția jocurilor, atunci e desenul. Doar că noi facem puțin, prea puțin. Artele plastice, fotografia, muzica sunt un fel de Cenușărese ale școlii. Nu facem noi sport, darămite din astea.

Citește mai mult

vladimir-universul
vladimir-universul

Cum convingi copilul să mănânce verde

Se uită lung în farfurie, aproape pierdut. Plimbă lingura prin ea și mută de colo-colo conținutul. Fața îi descrie o groază simulată. Se strâmbă până și din urechi. Se ține de nas, deși mâncarea nu prea are miros. Împinge farfuria cu cealaltă mână

”Nu, nu mânănc asta!”

”Mănâncă, e bună. Nu are ce să-ți facă rău și e sănătoasă.”

”Ehhh. Nu vreau, arată ca voma mea.” Și își întoarce în mod voit stomacul pe dos, într-un sunet de vomă năvălitoare.  Citește mai mult

stevie
stevie

Ce se întâmplă cu copiii când lasă tableta din mână

Ne adunăm în salonul pensiunii. Este unul mare, unde lumea stă pe grupulețe. Pe lângă un șemineu, pe lângă televizor sau la un pahar. Se stă mai curând în liniște, se vorbește sotto voce pentru că sunt clienți diferiți, fiecare cu ale lui.

Noi suntem câțiva prieteni, stăm pe o canapea, povestim despre presă. Copiii se adună într-un colț. Nu e cel mai potrivit loc de joacă, dar acolo e o priză. Umblă cu ștecherele în mâini în căutarea electricității salvatoare. ”Tati, vii un pic, te rog?” ”Degeabă mă chemi, că nu știu ce jucați voi acolo”. ”Nu vreau decât să mă ajuți cu wi-fi-ul”. Citește mai mult

copil alintat
copil alintat

Cum știi dacă ai ales jucăria bună pentru cadou

Vladimir are o tonă de jucării. Multe le-am luat pentru că nu am făcut față rugăminților lui. Camera s-a aglomerat, sunt rafturi cu jucării de la magazin, colecții din reviste și multe primite de la prieteni.

Lui Vladimir îi plac cel mai mult puștile și jocurile Lego. Primele sunt folosite pentru diverse operațiuni militare prin toată casa, iar cele din urmă sunt singurele care arată că puștiul nostru poate avea și răbdare. Ca un chinez bătrân stă și două-trei ore până le finalizează și apoi se joacă cu ele. Citește mai mult

stuffed-animals_thumb
stuffed-animals_thumb

Pentru părinții cu copii scufundați în Minecraft

Cred că ați avut fix aceleași senzații ca și mine. Întâi de neînțelegere și acceptare și apoi de îngrijorare în momentul în care l-ați văzut că se uită cu minutele pe youtube la filme din Minecraft. Și ascultând și râzând ce povestesc niște tipi, în engleză, ca și cum s-ar uita la un desen animat. ”La ce te uiți, Vladimir?” ”La ce au făcut ăștia în lumea lor.” Apoi, pasul următor: ”vrei să-ți arăt lumea mea?

”Aici este un habitat aerian. L-am făcut să semene cu un satelit. Aici este și un air-lock.  Țin presiunea constantă”. ”Și acesta roșu pe jos ce este? Sânge?”. ”Aaaaaa, nu! Acesta este red stone dust. Se folosește la conectarea dispozitivelor electrice.” Câțiva pași mai încolo sunt ”un reactor nuclear și un switcher cu care îl închizi și deschizi.” Citește mai mult

minecraftimage
minecraftimage

Cum stați cu temele de vacanță?

Am observat că există două filosofii legate de temele de vacanță. Mulți prieteni ne-au spus că ar trebui să lăsam copilul în pace și, câtă vreme are vacanță, să nu-l batem la cap cu lucrări, teme, citit și altele din astea. Vladimir e chiar primul susținător al acestei teze.

Noi credem însă că vacanța de trei luni este inutil de uriașă. Că vine din alte vremuri și că până la începutul lui septembrie, copilul uită tot ce a învățat la școală. De asta zic c-ar fi bine să lucreze măcar o oră pe zi și să citească măcar 30 de pagini în fiecare zi din lectura obligatorie. Cam astea ar fi fost regulile. Și aici a intervenit tactica de lucru a lui Vladimir, care se dovedește pe alocuri mult mai inteligentă și aplicată decât a părinților. Citește mai mult

shutterstock_189690569
shutterstock_189690569

Școala e primul loc unde găsești droguri

Mă uit la televizor la știrea cu cea mai mare captură de heroină din istoria României. Vladimir pe lângă mine cu întrebări. Ce e aia DIICOT? ce fac mascații de la SIAS? Primește răspunsurile la întrebări, lipsește un pic și poi revine.

-Auzi drogurile astea trebuie să le iei în secret ca să nu te aresteze?

-Teoretic, da, zic eu. Dar nu asta e problema, ci că, practic, mori dacă le consumi.

-Păi, atunci copiii de la școală trebuie să aibă grijă.

Mi se fac ochii mari-mari.

-Știi, sunt zvonuri că la noi copiii mai mari consumă droguri. Dar sunt numai zvonuri, nu le pot proba.

Simt că mă lipesc de scaun.

-Și ce droguri știți voi că iau ei?

-Din alea, tabaco, cocaină.

-Tabaco, nu e un drog, de cocaină nu au copii tăi bani. Dar, de marijuana ai auzit? îl întreb, în timp ce doamna care stă cu el îmi face semn că e vorba de etnobotanice în special.

-Nu, nu știu ce e marijuana, dar într-o zi, la baie, am găsit o pastilă despre care toți băieții au zis că sigur este un ”pill” din alea. Era sub ușă pastila aia.

-Dar de fumat, se fumează în școală?

-Da, în curte.

 

Țin să vă spun că din momentul cu pricina, asta a fost pentru mine principala știre a zilei. Alina părea mai în temă și mi-a spus că părinții ce stau chiar lângă școală povestesc îngrijorați că în parcul din imediata apropiere e plin de seringi, mai ales pe seară, când ies cei mari de la ore. Și bănui că polițiștii din zonă știu exact cum stă treaba.  Asta o spun pentru că de dimineață la TV, domnii de la DIICOT și poliție mi-au tot zis că România e țară de tranzit. Cred că doar de la Constanța până în curtea școlii. Iar mie mi-e din ce în ce mai clar că aici tot noi suntem cei care trebuie să ne păzim copiii.

foto: shutterstock

shutterstock_198367550
shutterstock_198367550

Ce am învățat la școală în Germania

Mi-am petrecut seara de vineri alături de prietenii mei din Germania la un fel de sărbătoare de final de școală a copiilor lor. Nu era serbarea oficială, ci una lejeră în care părinții și elevii își luau ”la revedere” unii de la alții, după ce au petrecut patru ani împreună. În Germania, școala primară este despărțită de cea secundară, așa că era ultima dată în care se vedeau în această formulă. Potrivit tradiției, oamenii au făcut un grătar în curtea școlii, iar copiii și-au petrecut ultima seară de elevi dormind în fosta lor clasă. Cei bătrâni au avut dreptul la mai multe pahare de șampanie în care se puneau căpșuni. Mainz-ul este capitala șampaniei în Germania și e chiar bună.

Drept urmare am avut parte de o prezentare a școlii, dar și de numeroase povești privind sistemul de învățământ german. Ce am aflat interesant: Citește mai mult

Am primit hârtie că trebuie să reînscriem copilul la religie

Hârtia e de fapt o cerere de înscriere care i s-a pus în ghiozdan. Apoi, ni s-a comunicat verbal că avem obligația de a-l înscrie din nou, altfel nu i se va încheia media școlară. Asta este a doua înștiințare, după ce în urmă cu o lună am aflat că Vladimir va fi trecut absent la religie, chiar dacă nu s-a mai înscris în luna martie, după decizia Curții Constituționale.

La data respectivă am cerut lămuriri și  mi s-a explicat  că transformarea religiei într-o oră cu adevărat opțională nu e un lucru chiar atât de simplu sau, mă rog,  e un lucru pe care l-am înțeles greșit. De fapt, dacă o să funcționeze, asta se va întâmpla ”poate”  anul viitor și că faza cu înscrierile din primăvară au fost un soi de ”sondaj în școală”. Am aflat că nu prea există norme de aplicare și că în general, asta e viața, cam trebuie să faci religie.

M-am cam enervat, am spus și eu ce știam deja de hotărârea CCR și că nu mai trebuie să trimiți copilul la oră dacă nu s-a înscris după data de 6 martie. Hotărârea CCR a devenit valabilă imediat după publicarea ei în Monitorul Oficial. Situația a rămas la data respectivă cam în aer, în sensul că am primit asigurări că ”nu vor fi probleme.”

Așa că am rămas cu gura căscată când am aflat că nu o să încheiem școala anul acesta, că nu ne-am prezentat la religie după 6 martie, deși știu că Ministerul Educației a trimis o metodologie în școli tocmai pentru această situație. Dar am hotărât să nu mă enervez. Chiar sunt curios dacă o să ajungem  să ne judecăm pentru treaba asta.

Și o spun încă o dată: nu am nimic nici cu orele de religie, nici cu Biserica. Dar forma în care se predă religie în școlile din România nu-mi place. Aș vrea să se predea istoria religiilor, aș vrea să li se deschidă mintea spre alte religii și culturi, aș vrea să vadă că lumea e fascinantă în toate formele ei. Mi-aș dori ca Vladimir să afle la sfârșitul școlii ce gândesc musulmanii, ce vor evreii, cine sunt budiștii, ce ne apropie și ne desparte de ei. Aș vrea ca orele astea să-i deschidă spiritul, nu să-l țină aici.  Ori asta nu se întâmplă acum.

cerere religie
cerere religie

Câteva motive pentru care germanii își cresc copiii mai bine

Acum că am împlinit nouă ani, trebuie să purtăm și această discuție dificilă. Vladimir nu merge nicăieri neînsoțit. Nici la colț, nici la magazin, nici afară în spatele blocului, darămite la școală, cum făceam noi pe vremuri. Nu pentru că nu și-ar dori. Omul și-a exprimat dorința de mai multe ori, dar lipsește încrederea din partea noastră. Sunt convins că s-ar descurca, dar parcă nici nu-ți vine să-l lași singur.

Pericolul nu e clar identificat, dar ar putea fi orice, de la șoferii nebuni, la câinii liberi sau oamenii răi. Când eram de vârsta lui mergeam singur la școală, îmi pregăteam masa dimineața, o încălzeam la aragaz pe cea de prânz (ah, ce părinți nebuni!) și mergeam cu sportul zile întregi în deplasări, doar cu un singur profesor. Și deși am făcut toate lucrurile astea, nicio secundă nu mi-a trecut prin cap că Vladimir poate face ceva singur. Iar în fața noastră se deschid două căi. Citește mai mult

stock-photo-little-child-pedaling-a-bicycle-on-a-deserted-road-161522798
stock-photo-little-child-pedaling-a-bicycle-on-a-deserted-road-161522798